Relatiile intime sub forma de recipient spiritual

Atunci cand ne indragostim, reusim sa formam o legatura speciala, cu o stralucire proprie si o magie distincta. Prin faptul ca reusim sa descoperim frumusetea si sentimentele altei persoane, raspunsul de receptivitate al inimii ne confera o farama de iubire absoluta, o combinatie pura de sinceritate si caldura.

Exploatarea potentialului de iluminare spirituala prin intermediul intimitatii adevarate

Aceasta conexiune de la fiinta la fiinta ajuta la dezvaluirea aurului pur ce sta la baza naturii umane, calitati precum frumusetea, bucuria, admiratia, pasiunea profunda si bunatatea, generozitatea, tandretea si fericirea.

Insa, deschiderea in fata unei alte persoane pune in evidenta tot felul de modele conditionate si obstacole care tind sa demonteze aceasta legatura: ranile interioare, lacomia si disperarea, temerile noastre cele mai mari, neincrederea si declansatorii originali ai punctelor sensibile.

Odata cu dezvoltarea relatiei, descoperim adesea ca nu avem acces total la acel aur ce sta la baza propriei naturi deoarece el ramane minereul care alimenteaza modelele conditionate. Si astfel continuam sa cadem in pacat.

Recunoasterea ranilor din trecut
Este important sa recunoastem ca toate ranile emotionale si psihologice din trecut pe care le ducem cu noi sunt relative cu firea noastra: au de a face cu senzatia ca nu esti iubit pe cat de mult a-i crede. Asta s-a intamplat si in relatiile noastre primordiale – cu ingrijitorii nostri din copilarie – atunci cand creierul si corpul erau in totalitate moi si impresionabile.

Ca urmare, modelul relational al ego-ului s-a dezvoltat in principal ca schema de protectie pentru a ne ascunde de receptivitatea vulnerabila pe care iubirea o implica. In relatii, ego-ul actioneaza precum un mecanism de supravietuire pentru ca o persoana sa reuseasca sa isi satisfaca nevoile si, in acelasi timp, sa indeparteze pericolul de a fi ranita, controlata, refuzata sau abandonata, la fel cum a fost in copilarie.

Acest lucru este perfect normal si de inteles. Cu toate acestea, daca este principalul dictator al relatiei, ne tine inchisi intr-un complex de strategii de aparare si de control care submineaza posibilitatea dezvoltarii unei conexiuni mai profunde.

Asa ca, pentru a reusi sa aveti acces la minereul de aur al naturii umane in cadrul relatiilor, este necesara o anumita alchimie: slefuirea modelelor conditionate de aparare. Vestea buna este ca respectiva alchimie creata intre doua persoane implica formarea unei noi alchimii si mai evoluate.

Aceasta este o oportunitate de alaturare si de integrare a celor doi poli din existenta umana: raiul (spatiul vast al perfectiunii, deschiderea neconditionata) si pamantul (imperfectiunile noastre, forma umana limitata, construita de cauzele si conditiile lumesti).

Odata ce ego-ul, care este defensiv si manipulant, se prelucreaza si se topeste in fata caldurii emanate de influenta umana, un ansamblu evolutionar frumos incepe sa apara – o persoana adevarata, ce intruchipeaza o calitate extraordinara de relationare umana, transparenta pentru fiintele cu o inima deschisa si care se afla in mijlocul dens, delimitat de conditionarile lumesti.

Relatia ca forma de capela mortuara
Pentru a clarifica modul de actionare al acestei alchimii, este nevoie de o metafora mai ciudata, una care provine de la traditiile sacre ale Budismului si Hinduismului: relatia ca forma de capela mortuara. In multe societati traditionale din Asia, aceasta capela era locul in care erau adusi decedatii pentru a fi consumati de vulturi si sacali.

Dintr-o perspectiva sacra a yoghinilor, era un loc ideal pentru practica, deoarece se afla la o rascruce dintre viata si moarte, unde nasterea si stingerea, frica si curajul, efemeritatea si trezirea se aflau fata in fata. In timp ce unele elemente mureau si se descompuneau, altele erau hranite iar celelalte se nasteau din decadere.

Capela mortuara este locul ideal pentru practica deoarece se afla la rascruce de drumuri, unde tot ce se putea simti era starea bruta a existentei umane.

Chögyam Trungpa Rinpoche a descris capela mortuara ca „un mormant minunat in care sunt ingropate complexitatile de samsara si nirvana .” Samsara este mintea conditionata care ne intuneca natura, in timp ce nirvana este fateta directa a acestei firi. Trungpa Rinpoche a descris respectiva rascruce intimidanta in unul dintre seminariile sale:

„Este un loc in care sa mori si sa renasti, egal, in acelasi timp, in care se expune natura adevarata si bruta, pamantul pe care vomitam si pe care cadem, incontinuu tinandu-l in dezordine. Continuam sa murim si sa nastem. Mancam in capela mortuara, locuim in ea, dormim in ea, avem cosmaruri despre ea…Si, totusi, nu incearca sa isi ascunda adevarata perceptie asupra realitatii. Peste tot puteti vedea cadavre, maini si brate amputate, organe interne scoase si par care zboara peste tot, sacali si vulturi care pandesc pretutindeni, fiecare dezvoltandu-si propria schema pentru a prinde cea mai buna bucata de carne.”

Majoritatea dintre noi au o notiune foarte imatura despre binecuvantarile unei relatii: ca ar trebui sa ne ofere o senzatie stabila de securitate sau ca singuratatea ne va salva de infruntarea aspectelor nesigure, dureroase sau dificile. Ne imaginam ca aflarea si casatoria cu persoana potrivita ne va scuti de singuratate, dezamagire, disperare, teroare si dezintegrare.

Si cu toate acestea, oricine este casatorit de mai multa vreme are unele cunostinte despre efectul calitatii relatiei asupra capelei mortuare – cadavre pretutindeni, vulturii si sacalii care dau tarcoale pentru a prinde cea mai buna bucata de carne.

Trungpa Rinpoche spune ca daca ne putem descurca in fata situatiei adevarate si brute oferite de capela mortuara, „atunci exista loc pentru formarea unor scantei, a simpatiei sau a compasiunii, pentru daruire si deschidere. Haosul ce are loc in cadrul activitatii nervoase este singura baza pe care puteti construi mandala de trezire.”

Aceasta ultima fraza este extrem de importanta deoarece sugereaza ca trezirea apare numai prin infruntarea haosului ce se afla in modelele noastre nevrotice. Si cu toate acestea, de multe ori, este ultimul lucru pe care ne dorim sa il elucidam in relatii.

Trungpa Rinpoche spune ca activitatea noastra neuronala se stabileste in functie de:
„…aspecte majore din vietile noastre au fost destinate incercarii de a evita descoperirea propriei existente. Acum [in capela mortuara, in relatii] avem sansa de a descoperi acel vast domeniu ce exista prin intermediul fiintei, cel pe care incercam sa il evitam. Acesta pare sa fie primul mesaj, care poate fi destul de infiorator dar si foarte incitant. Nu incercam sa scapam de capela mortuara, nu incercam sa construim un Hotel Hilton in mijlocul ei. Construirea unui efect mandala de trezire apare in capela mortuara. Ceea ce se intampla in acest context este o explorare personala continua si mai mult, daruirea, deschiderea, implicarea completa in situatia disponibila. Inseamna a fi fantastic de expus si senzatia ca puteti da nastere unei noi lumi.”

Acest fenomen descrie si potentialul spiritual al implicatiilor intime cu o alta fiinta umana.

Acceptarea imperfectiunii
Un alt citat cu un inteles similar vine de la Swami Rudrananda (Cunoscut si ca Rudy, un profesor German, student al Sfantului indian, Swami Nityananda), care descrie in continuare cum sa prelucrati activitatea neuronala:

„Nu cauta perfectiunea din mine. Vreau sa fiu constient de propriile imperfectiuni, vreu sa inteleg ca acest lucru face parte din cresterea mea namasurata. Este total inutil daca in acest moment din viata, cu toate problemele adunate, incerci sa mergi in continuare cu minciuna despre perfectiunea ta. Te-ai format in jurul unui material brut [aici se refera si la capela mortuara] si trebuie sa cresti cu el, sa ii absorbi energia. Lucrezi de la interior catre exterior, te sfasii, te distrugi pana gasesti senzatia de nimic. Acel nimic ii permite lui Dumnezeu sa se iveasca. Dar acest ceva – ego si prejudicii sau limitari – este materialul brut. Daca il prelucrezi si il rafinezi, il poti folosi in mod constient. Altfel, nu vei obtine niciodata ceva care sa te reprezinte…Singurul lucru care poate crea acea singularitate in interiorul tau este abilitatea de a te vedea mai departe prin faptul ca muncesti in fiecare zi sa te deschizi si, mai mult, sa spui Sunt irascibil, sau Bine, sunt agresiv sau Bine, imi place sa fac bani sau Nu simt niciun sentiment pentru nimeni. Odata ce recunosti ca esti toate aceste lucruri, vei fi capabil sa iei o gura de aer si sa le permiti acelor lucruri sa se intample.”

Rudy sugereaza faptul ca trebuie sa fim constienti si sa acceptam propriile imperfectiuni sub forma de cale spirituala; prin urmare, marile prefacatorii spirituale nu mai sunt valide. Acesta a spus ca „Un om care crede ca are o viata spirituala este de fapt un idiot.”

Acelasi lucru se aplica si relatiilor: aveti grija la gandirea ca sunteti implicati intr-o relatie spirituala. In timp ce legaturile bazate pe iubire dezvaluie aurul din interior, continuam sa il corupem prin faptul ca il transformam intr-o comoditate, o amuleta magica ce ne confera o stare de bine.

Toate deziluziile de dragoste adevarata sunt create astfel. Conceptualizarea unei relatii precum un drog spiritual sau emotional elimina posibilitatea aflarii adevaratei bucurii, a linistii complete sau a unei conexiuni oneste cu o alta persoana.

Mai devreme sau mai tarziu, relatia ne va dobori, ne va forta sa confruntam haosul necizelat si brut al starilor noastre mentale si emotionale. George Orwell afirma ca aceasta calitate devastatoare a iubirii umane este o afirmatie ce are si o latura macabra:

„Esenta firii umane implica a nu cauta perfectiunea si ca intr-un final, unul este pregatit sa fie invins si doborat de viata; este pretul inevitabil pe care il platim daca ne impunem iubirea asupra altora.”

Acesta este sensul capelei mortuare: trebuie sa fim dispusi sa ne desfacem din cusaturi, sa ne dezmembram si sa lasam structura vechiului ego sa cada inainte de a incepe sa intruchipam scanteia perfectiunii esentiale ce se afla in miezul firii noastre.

Pentru a evolua spiritual, trebuie sa permitem acestor parti neprelucrate, ascunse si dezordonate din noi sa iasa la suprafata. Nu este atat de mult o strategie cat puterea de control asupra ego-ului iar acest lucru este aberant sau nenecesar, o greseala. In schimb, ofera provizii indispensabile care fac respectiva transformare alchimica posibila.

Aceasta nu este o vedere pesimista, deoarece o forma de epuizare este de obicei necesara inainte de orice progres semnificativ in ceea ce priveste modul de trai negravat de conditionari din trecut. Atunci, capela mortuara este o metafora pentru procesul de epuizare/noutate si este o parte esentiala pentru dezvoltarea si evolutia umana, fiind unul dintre darurile conexiunii profunde, intime ce fac in mod natural ca acest proces sa lucreze.

Cu toate acestea, nimeni nu vrea sa fie dezmembrat. Asa ca exista doua cai principale prin care oamenii incearca sa anuleze procesul: sa fuga sau prin deviatia spirituala.

Neindeplinirea propriului potential
Problema cu fuga atunci cand o relatie devine dificila este ca fugim de noi insine si de potentialul nostru progres. Ne ferim de zonele crude, ranite din noi deoarece consideram ca nu le putem face fata iar acest lucru este un mod de refuz si abandon personal care transforma corpurile noastre sperioase in case abandonate si bantuite.

Cu cat fugim mai mult de aceste locuri intunecoase, cu atat mai repede ele vor rodi in intuneric si cu atat mai bantuita va deveni casa. Cu cat casa va fi mai pustiita, cu atat ne va speria mai tare. Este un cerc vicios care continua sa ne indeparteze si sa ne sperie de noi insine.

Unul dintre cele mai infricosatoare „locuri” pe care le putem observa intr-o relatie este senzatia profunda ca nu suntem iubiti, in care nu suntem siguri ca suntem buni de a fi iubiti doar pentru ceea ce suntem, unde ne simtim incapabili si nu ne cunoastem valoarea. Este o rana adanca din inima, prin care ne deconectam de natura noastra, de perfectiunea din interior.

In mod normal, vrem sa facem orice putem pentru a evita o astfel de situatie, ne dorim sa o reparam sau sa o neutralizam asa incat sa nu mai fim niciodata pusi in fata unei astfel de dureri.

O a doua metoda de a evita incercarile din relatii sunt prin deviatia spirituala – folosind idei sau practici spirituale pentru a evita transcendenta prematura in ceea ce priveste nevoile, sentimentele, problemele personale si sarcinile de dezvoltare.

Spre exemplu, un anumit segment din modelul spiritual contemporan a fost infectat de modelul superficial de discutii advaita, un transcendentalism unilateral care foloseste termeni non-duali si idei pentru a evita sarcinile dificile implicate in transformarea personala.

Discutiile Advaita sunt destul de inselatoare deoarece folosesc adevarul absolut pentru a compromite adevarul relativ, desertaciunea pentru devalorizarea formei si unitatea pentru a anula individualitatea. Urmatoarele citate sunt oferite din partea a doi faimosi profesori contemporani, ce ilustreaza aceasta tendinta:

„Fiti constienti ca ceea ce pare iubire pentru o alta persoana este de fapt iubirea de sine, pentru ca o alta persoana nu exista,” si „Diferentele altuia se dovedesc a fi o iluzie ce apartine in totalitate taramului uman, un taram al formei.”

Observati devalorizarea formei si a sferei umane in ultimul citat. Prin sugerearea faptului ca numai iubirea absoluta sau uniunea fiinta–cu–fiinta sunt reale, acesti profesori evalueaza elementul de persoana -catre–persoana ca fiind necesar pentru o legatura transformativa de iubire, luandu-se in calcul doar o mica parte a ego-ului sau a iluziei.

Totusi, intimitatea personala este o scanteie ce apare in cadrul diviziunii fata de un alt om. Depinde de indivizii puternici sa creeze caldura, un contact personal, scantei mutuale si sa imbogateasca ambii parteneri cu capacitatile si energiile complementare.

Acesta este sensul pentru Eu si Tu, pe care Martin Buber l-a asimilat ca fiind nu ca o uniune spirituala impersonala, ci ca o comuniune personala cu bazele in aprecierea adevarata a diferentelor partenerului.

„O conexiune profunda si intima inevitabil va implica toate ranile datorate iubirilor din trecut. Din aceasta cauza, multi practicieni spirituali incearca sa se surclaseze conflictelor si sa ramana impersonali fata de relatiile lor – pentru a nu face fata ranilor relationale nevindecate. Dar acest fapt ii va tine pe cei raniti inconstienti, urmat de un comportament compulsiv si intunecat sau de evaporarea pasiunii si a esentei. Conexiunile personale, intime nu pot evolua daca vechile rani ale iubirii ce o blocheaza nu sunt discutate, recunoscute si eliberate.”

Ringul de dans al dualitatii
Pe cat de minunate pot fi momentele de uniune dintre doua fiinte, procesul alchimic de combinare intre rai si pamant este o relatie ce implica un dans mult mai subtil si mai frumos: a nu pierde dualitatea prin individualitate si a nu ne pierde individualitatea prin dualitate.

Intimitatea personala evolueaza pe ringul de dans al dualitatii: personal si trans- personal, cunoscut si necunoscut, moarte si nastere, franchetea si limitarea karmica, claritatea si haosul, conflictele diabolice si binecuvantarile dumnezeiesti.

Ciocnirile si interactiunile dintre aceste doua polaritati, cu tot socul si surprizele, ofera o efervescenta ce permite o transformare profunda prin faptul ca ne forteaza sa ne trezim, sa dezmintim preconceptiile, sa ne dezvoltam simtul de individualitate si sa invatam sa lucram cu toate elementele diferite ce fac parte din umanitatea noastra.

Atunci cand ne aflam in mijlocul efervescentei, s-ar putea sa ni se para un plan diabolic. In sfarsit am gasit pe cineva pe care sa-l iubim, ca mai apoi, toate aspectele dificile sa iasa la iveala: frica, neincrederea, dezinteresul, deziluzia, resentimentele, vina si confuzia.

Si totusi, acestea fac parte din farmecul iubirii – care ne dezvaluie ranile si ne doboara sistemul de aparare. Si asta pentru ca iubirea nu poate vindeca decat ceea ce se doreste a fi vindecat. Daca ranile noastre raman ascunse, ele nu pot fi vindecate; ceea ce este mai bun din noi nu poate fi dezvaluit decat daca si partile mai putin bune fac la fel.

Asa ca, in loc sa construim un hotel scump in capela mortuara, trebuie sa fim dispusi a veni cu picioarele pe pamant si sa ne asociem dezordinii lumesti. Trebuie sa consideram o inima ranita ca un subiect pentru practica spirituala.

Aceste tipuri de activitati inseamna atacarea friciilor de relationare si a vulnerabilitatilor intr-o maniera deliberata si constienta, precum vechii yoghini care faceau fata goblinilor si demonilor din capelele mortuare.